Toti suntem pe fuga, mereu grabiti, prea ocupati pentru lucrurile care conteaza cu adevarat. Spunem ca mai avem timp, ne facem planuri, ne gandim ca si maine e o zi... si suntem siguri de asta.
Astazi am fost trezita ca acum doua zile, anul trecut: cu vestea ca cineva, mult prea tanar, a plecat dintre noi. Asta m-a facut sa ma opresc putin din cursul meu... m-am uitat in jur si nu am avut ca sa observ decat o mare de oameni precipitati, agitati, nervosi, nepasatori. Nu stiu unde ne grabim, unde vrem sa ajungem... la final toti sfarsim in acelasi loc. Ideea este alta... pentru unii finalul vine la 80 de ani... in schimb ce pentru altii vine la... 20. Este incredibil ce se intampla... dar este real. Vine momentul in care nu mai poti face nimic.
In locul ei putea fi oricare dintre noi... nimeni nu poate fi sigur de viata, este poate cel mai nesigur "lucru" pe care il avem. Si stau... si ma gandesc... care sunt lucrurile care nu le-am facut pana acum... care nu le-am spus, lucruri care pana azi eram sigura ca o sa am ocazia sa le fac. Dar nu, uite ca nu este asa, in orice moment se poate sfarsi totul... si atunci apar regretele. Cred ca in minutele alea in care iti dai seama ca se termina te gandesti la ce nu ai apucat sa faci, la tot ce ai amanat pe alta data, sau ce nu ai avut curajul sa faci. Asa ca mi-am propus sa imi iau inima in dinti... sa imi traiesc viata, atat cat o mai am, sa ma bucur de ea si sa le spun celor dragi cat tin la ei. Sunt atatea lucruri pe care le simt si nu le-am spus, sunt atatea momente in care am facut altceva decat am simtit... si imi pare rau. Si nu mi-as ierta niciodata daca cineva ar pleca, inainte de vreme, fara ca eu sa apuc sa ii spun ce inseamna pentru mine. De ce trebuie sa fie jocul asta stupid in care orgoliul nu ne lasa sa spunem primii cat de mult tinem la ceilalti? Crezi ca mai conteaza care vine primul si spune "Te iubesc" sau "Iarta-ma"... nu, chiar nu conteaza, pentru ca vine un moment in care se termina si atunci nu mai poti face nimic... vine momentul acela in care e prea tarziu sa ii mai spui "Te iubesc" sau e prea tarziu sa mai ceri iertare... de ce? pentru ca nu mai ai cui!!! Nu mai ai pe cine sa suni, nu mai ai la cine sa te duci, persoana ta nu mai exista... s-a terminat. Si atunci apare disperarea...
Viata este scurta, la propriu, iar noi nu facem decat sa o complicam. Se poate termina brusc, fara avertismente, fara intrebari gen: mai ai ceva de facut? i-ai spus ca o iubesti? ti-ai cerut iertare?, fara cale de intoarcere. Asa ca nu mai este timp, trebuie sa facem acum ce simtim acum, nu maine... pentru ca s-ar putea sa nu mai fie maine.
Dumnezeu sa o ierte si sa se odihneasca in pace!

de dor...

-Ce faci? Ai invatat azi?
-Nu, mi-a fost dor.
-Aaaa... inteleg.
Azi am avut toata ziua o piatra pe inima, mai bine spus o stanca. A fost una din zilele acelea in care te apuca un dor care te tine departe de realitate... si nu mai poti face nimic... doar iti este dor. Este ca o boala, exact asa m-am simtit si vineri cand mi-a fost rau si nu am facut nimic. As vrea sa nu fiu obligata sa ies din casa in zilele de dor, si nu doar eu ci toata lumea. Ar trebui sa inteleaga cand suni la serviciu sa te invoiesti: "Azi nu pot sa vin, imi este dor. -Stai linistita nu este nici o problema, speram sa iti revii curand."
Azi nu am invatat nimic... mi-a fost dor.

un nou inceput!

Ma gandesc, din ce in ce mai des in ultimul timp, ca am devenit tot ceea ce jurasem acum cativa ani ca NU am sa fiu. Imi amintesc... aveam un contur bine stabilit. In linii mari imi promisesem sa fiu buna, sa nu cert niciodata copii, sa am rabdare, sa nu ma gandesc prea mult la bani, sa fiu cea mai buna in ceea ce aveam sa fac si sa am sufletul pereche mereu langa mine. Azi, dupa multi ani, sunt exact opusul . Am constatat, cu parere de rau, ca sunt doar Roxana: egoista, nervoasa, agitata, rautacioasa, impulsiva, fara planuri mari, obosita mai tot timpul, grabita, pe copii ii iubesc dar de la departare si nu sunt nici pe departe cea mai buna in ce am ales sa fac. Cat despre sufletul pereche... este o poveste lunga, daca ar fi sa o rezum as spune ca l-am dat afara pe usa . Aaa... am uitat de bani, nu imi face placere dar trebuie sa ma gandesc la resursele materiale; stiti cum se spune: banii nu aduc fericirea, dar o intretin! as fi ipocrita daca nu as recunoaste asta... si nu sunt!!! Da, am si calitati, nu imi place ipocrizia si nici minciuna si mi-am pastrat feminitatea. Frumoasa nu sunt, decat in unele zile, mai sunt zile in care sunt draguta, dar mai mereu sunt uratica... stiu ca suna ciudat dar asta este adevarul. Nu stiu care sunt variabilele infatisarii mele insa stiu rezultatul, il observ. Insa per total nu sunt nici pe departe aproape de ce imi propusesem.
Partea buna este ca nu am decat... foarte putini ani , ca am toata viata inainte si mi-o pot trai asa cum vreau eu. Nu este tarziu pentru o schimbare, chiar mai multe! Viata mea are un contur neregulat acum, dar am sa fac tot ce pot pt ai da un nou contur. De data asta o sa fie unul regulat, cu linii puternice, viu colorate. Idei am destule, dar imi mai trebuie un izvor de energie!

Oala astept capac!!!

la fiecare oala se potriveste un capac!
cineva m-a intreba azi ce sunt... eu spun ca sunt oala. si ce fac? fac supa(rata)! sunt o oala care face supa! de ce fac supa? pentru ca supa este ca viata mea, este simpla, are putine ingrediente (dar sunt cele de baza), este zemoasa, usoara, nu cade greu la stomac, si ce este special la supa mea... este f aromata, are tot felul de arome si toate sunt presarate de oamenii din viata mea. partea proasta (este inevitabil sa nu fie una) este aceea ca NU AM CAPAC! da, este partea proasta. de ce? pt ca se pierd aromele si nu vreau sa ajung o supa comuna!!! este de ajuns cu sunt supa, puteam sa fiu ciorba, era mai complexa, dar sa mai fiu si o supa simpla... precum supa de la spital... nu vreau eu stiu care este masura capacului meu dar acesta se incapataneaza si nu vrea sa accepte, poate vrea sa fie oala, dar eu nu pot sa fiu capac! suntem din acelasi set si suntem fabricati unul pt altul , i-am spus ca o sa ajung o simpla supa in absenta lui. pentru asta mai apare periodic in viata mea si dc nu se comporta precum capacul, macar imi mai adauga arome. el mi-a adus cele mai multe din arome: de zile bune, de zile proaste, de supa(rare), exotice... de tot felul! asa ca: sunt o oala care isi asteapta capacul! nu caut, astept. sper sa nu vina prea tarziu!!!

Fara jumatati de masura!

Si daca sunt singura este pt ca asa vreau, este alegerea mea si in definitiv, cine stie mai bine, decat mine, ce imi trebuie. Poate nu am intanit persoana potrivita sau poate nu sunt pregatita pt "totdeauna", poate inca mai traiesc in trecut... nu stiu. Ce stiu este ca sunt singura si nu imi este frica de asta, mai stiu si ca nu am sa raman asa. Acum asta mi se potriveste cel mai bine, sunt libera sa fac alegerile care ma avantajeaza, nu imi fac programul in functie de nimeni, petrec cand vreau, unde vreau, cu cine vreau. Daca nu am chef de iesit nu trebuie sa dau un milion de explicatii, daca ma simt rau nu trebuie sa fac pe nimeni sa inteleaga asta. Nu am nevoie de compatimire, pot avea grija de mine singura. Si mai presus de orice prefer compania mea decat o companie neplacuta. Eu imi pot face timpul sa treaca intr-un mod agreabil. De ce sa ma agat de bratul unui necunoscut si sa ma straduiesc sa ii fac pe plac? De ce sa ne pierdem timpul incercand sa aprindem o flacara care nu a existat si nu va exista niciodata, cand putem investii timpul asta in altceva? Pt ca societatea in care traim incurajeaza asta?
Eu nu ma multumesc cu jumatati de masura, paharul este plin doar atunci cand este plin, nu exista jumatatea plina a paharului atata timp cat exista jumatatea goala, cel putin nu pentru mine si mai ales nu in dragoste. Da! asta e ceea ce vreau, nu este nimic altceva care sa ma convinga sa imi schimb viata, care sa ma faca sa renunt la tabieturile mele. Ca sa schimb ceva trebuie sa merite!!! Sunt dispusa la schimbari doar atunci gand voi gasi persoana care sa imi faca sufletul sa vibreze, care o sa imi zguduie inima cu fiecare cuvant. Pana atunci eu ma simt bine asa cum sunt.
O legatra pe viata este ceea ce imi doresc, dar nu voi face din asta un scop. Este acelasi lucru cu un tur al Asiei: este ceva ce mi-ar placea sa fac si voi face tot ce tine de mine ca sa se intample.

si a trecut...

a trecut timpul si a lasat urme pe corpul meu... dar si pe sufletul meu. azi, fata de acum 4 ani, astept sa vina weekend-ul pentru a ma putea inchide in casa. vreau sa dorm, sa visez, sa ma trezesc la ce ora vreau eu, sa mai stau vreo doua ore in pat, sa gatesc, sa fac ordine prin lucruri... si sa dorm. nu mai am chef de oameni, nu vreau sa mai aud voci agitate, certuri, suferinte dar nici sa vad oameni fericiti. vreau sa stau singura, in liniste. azi nu ma mai incanta lucrurile mici, am nevoie de lucruri mari pentru un simplu zambet dar nu mai am ganduri mari, caci timpul m-a invatat sa ma rezum la planuri de o zi. nu mai am dorinte, ci nevoi... timpul a fost bland cu corpul meu, caci nu mi se arata varsta, dar a compensat cu urmele din sufletul meu...

Daca as putea...

Acum as vrea sa ii pedepsesc pe toti pentru greselile lor fata de mine. As vrea sa te pedepsesc pe tine pentru ca esti departe si pentru ca nu te mai intorci. As vrea sa il pedepsesc pe el pentru ca m-a mintit de fiecare data. As vrea sa ii pedepsesc pe toti care se uita la mine ca la un corp... si atat. Vreau sa ii pedepsesc pe ei pentru ca nu sunt in stare sa isi asume responsabilitatea. Simt nevoia sa ii demasc pe cei ce se ascund... de mine, de noi toti. Pe ele vreau sa le pedepsesc pentru ca nu spun ce gandesc.
Dar nu pot... nu am ce trebuie pentru asta... si apoi cineva spunea ca nu este de datoria mea sa ii judec. Dar oare nu este de datoria mea sa le cer socoteala pentru suferinta ce mi-o provoaca? Mie cine imi mai vindeca ranile, caci sunt prea multe iar eu sunt depasita. In timp ce eu raman in urma ei merg mai departe. As vrea sa intrati macar un pic in sufletul meu si sa vedeti ce au produs rautatile voastre.
Tie iti spun sa te mai uiti in urma, sa iti amintesti ce ai lasat cand ai ales drumul asta. Lui ii spun sa nu mai pretinda ca simte ceva ce nu ii este nici macar aproape de suflet. Voua va spun ca sunt mai mult decat o bucata de carne, sunt o simtire. Lor le propun sa analizeze consecintele lasitatii. Iar pe ele le las in pace, se au unele pe altele si asta e destul.
Ma cufund in neputinta, ma zbat pentru vindecare, ma lupt pentru dreptate... dar toate astea nu exista!