Jocuri... suntem invatati inca de la gradinita sa ne jucam unii cu altii, fetitele cu baieteii. Pe masura ce trece timpul, noi crestem si inventam reguli noi, jocuri noi. Totul devine mai complex, miza jocului este alta, pentru ca da... jocul presupune ca cineva sa castige, daca la inceput era vorba de jucarii, bomboane, mici nimicuri, in timp ajungem la miza suprema: sexul! Da! Ne jucam unii cu altii, sun eu, suna ea, ma cauta, e topita dupa mine, se lasa greu. Odata ce am ajuns la sex se termina jocul, se pierde interesul, nu mai este nici o miza. De ce? Pai pentru ca barbatii secolului XXI nu au alte aspiratii. Nu vor decat o partda buna, restul mai tarziu... cam dupa 40 de ani. Relatii? Ce e asta? Pierdere de timp! De ce sa te multumesti cu un pom cand te poti bucura de toata livada? Fructele dintr-un singur pom nu sunt toate coapte si perfecte, mai sunt si necoapte, si schimonosite, pe cand atunci cand ai toata livada alegi numai fructele bune.
Am ajuns la concluzia ca orice barbat, de peste 25 de ani, care este singur are "issues". De ce? Pai este singur ca asa vrea, ca nu poate sa mentina o relatie, ca are aceiasi minte din liceu, ca nu vrea sa se implice, ca femeile sunt toate curve, ca nu gaseste femeia perfecta, ca este divortat, ca are un copil, ca a murit tata si el nu era acolo, ca ai lui sunt divortati, ca nu crede in relatii si casatorie, ca isi pierde interesul repede, etc.
Deci da... sunt toti luati sau "fucked up". Cel mai rau este ca in juru lor graviteaza o multime de femei frumoase, capabile, inteligente, non-curve, care isi doresc pe cineva alaturi, femei care sunt singure!

Soarece sau pisica?

Poate am tipat in gura mare ca sa ma aud si eu, poate ca sa cred si eu... Dar nu, nu pot trece peste faptul ca lucrul care mi-l doresc cel mai mult nu exista. Pe de alta parte, imi este frica sa lupt pt ceea ce vreau, imi este teama sa ma implic. Nu vreau sa ajung acolo unde eram acum trei ani, nu vreau sa merg in cerc.
Stiu cu siguranta ce vreau, dar nu fac nimic ca sa se inatample. De multe ori m-am intrebat daca nu era mai bine sa nu stiu... dar nu e bine nici asa, sa ai o gaura, dar sa nu stii de unde.
Imi vine tip, sa urlu, sa ies pe strada si sa alerg, sa plec departe si sa nu ma mai intorc, nu mai am stare. De ce trebuie sa fie complicat, de ce ne place jocul asta stupid de-a soarecele si pisica?! Eu vreau sa ies din joc, am fost si soarece, am fost si pisica, nu mai vreau sa fiu nici una nici alta. De ce conteaza porcarii precum cine a sunat primul, cine face primul pas, cine e mai indragostit?!!!
Acum am inventat un joc nou, unul in care toata lumea spune ce simte. Toti trebuie sa spunem adevarul... nu e simplu? De ce nu se joaca nimeni cu mine?