Vreau sa ma ascund, vreau sa plec,vreau sa nu ma mai intorc acasa, vreau sa uit de tot ce ma macina acum! Bucatica cu bucatica m-as reintregii, as putea sa o iau de la capat, de la zero. Am nevoie de un nou inceput si aici am tot ce imi trebuie!!! De ce trebuie sa plec? De ce acum?
E gresit ca vreau sa fug de probleme?

Cel mai greu e sa stii ce vrei, sa fii sigur de ceea ce faci. Este al dracului de greu sa fii nehotarat, sa nu stii niciodata daca sa mergi la stanga sau la dreapta... si totusi trebuie sa mergi inainte si trebuie sa alegi... ce faci atunci cand nu stii ce sa alegi? De cate ori nu s-a intamplat sa alegi gresit? Si de cate ori ai recunoscut asta? Eu... niciodata, pentru ca nu am vrut sa ma intorc, pentru ca nu am vrut sa imi asum responsabilitatea. Am continuat asa... si din alegeri gresite am facut alte alegeri gresite. Si am ajuns aici... singura, nehotarata, goala pe dinauntru! Ce sa fac acum? Cum sa ma intorc sa aleg ce era bine pentru mine?

Jocuri... suntem invatati inca de la gradinita sa ne jucam unii cu altii, fetitele cu baieteii. Pe masura ce trece timpul, noi crestem si inventam reguli noi, jocuri noi. Totul devine mai complex, miza jocului este alta, pentru ca da... jocul presupune ca cineva sa castige, daca la inceput era vorba de jucarii, bomboane, mici nimicuri, in timp ajungem la miza suprema: sexul! Da! Ne jucam unii cu altii, sun eu, suna ea, ma cauta, e topita dupa mine, se lasa greu. Odata ce am ajuns la sex se termina jocul, se pierde interesul, nu mai este nici o miza. De ce? Pai pentru ca barbatii secolului XXI nu au alte aspiratii. Nu vor decat o partda buna, restul mai tarziu... cam dupa 40 de ani. Relatii? Ce e asta? Pierdere de timp! De ce sa te multumesti cu un pom cand te poti bucura de toata livada? Fructele dintr-un singur pom nu sunt toate coapte si perfecte, mai sunt si necoapte, si schimonosite, pe cand atunci cand ai toata livada alegi numai fructele bune.
Am ajuns la concluzia ca orice barbat, de peste 25 de ani, care este singur are "issues". De ce? Pai este singur ca asa vrea, ca nu poate sa mentina o relatie, ca are aceiasi minte din liceu, ca nu vrea sa se implice, ca femeile sunt toate curve, ca nu gaseste femeia perfecta, ca este divortat, ca are un copil, ca a murit tata si el nu era acolo, ca ai lui sunt divortati, ca nu crede in relatii si casatorie, ca isi pierde interesul repede, etc.
Deci da... sunt toti luati sau "fucked up". Cel mai rau este ca in juru lor graviteaza o multime de femei frumoase, capabile, inteligente, non-curve, care isi doresc pe cineva alaturi, femei care sunt singure!

Soarece sau pisica?

Poate am tipat in gura mare ca sa ma aud si eu, poate ca sa cred si eu... Dar nu, nu pot trece peste faptul ca lucrul care mi-l doresc cel mai mult nu exista. Pe de alta parte, imi este frica sa lupt pt ceea ce vreau, imi este teama sa ma implic. Nu vreau sa ajung acolo unde eram acum trei ani, nu vreau sa merg in cerc.
Stiu cu siguranta ce vreau, dar nu fac nimic ca sa se inatample. De multe ori m-am intrebat daca nu era mai bine sa nu stiu... dar nu e bine nici asa, sa ai o gaura, dar sa nu stii de unde.
Imi vine tip, sa urlu, sa ies pe strada si sa alerg, sa plec departe si sa nu ma mai intorc, nu mai am stare. De ce trebuie sa fie complicat, de ce ne place jocul asta stupid de-a soarecele si pisica?! Eu vreau sa ies din joc, am fost si soarece, am fost si pisica, nu mai vreau sa fiu nici una nici alta. De ce conteaza porcarii precum cine a sunat primul, cine face primul pas, cine e mai indragostit?!!!
Acum am inventat un joc nou, unul in care toata lumea spune ce simte. Toti trebuie sa spunem adevarul... nu e simplu? De ce nu se joaca nimeni cu mine?

Pe cei mai multi oameni spitalul ii sperie. Daca le spui ca trebuie sa se interneze prima intrebare pe care o pun este: Cand pot sa plec acasa?! Unii accepta sa ramana, altii sunt prea infricosati de doctor si refuza , chiar daca asta e ultimul lucru pe care il fac.
Pentru mine spitalul este un loc sigur. Cand ajung la spital simt ca imi recapat respiratia. Toate gandurile raman in afara zidurilor, am mintea limpede si nimic nu mai conteaza... doar pacientul. Acolo simt ca fac ceva cu viata mea, nu trece timpul pe langa mine, sunt utila. Am avut si momente mai putin fericite, am vazut oameni ce mor, au murit langa mine, am vazut oameni care sufera, impuscati, injunghiati, comatosi, obnubilati. Dar asta face parte din meserie, asta te motiveaza si iti da puterea sa mergi mai departe.
Am ales sa fiu chirurg... specialitatea care cere cea mai mare devotare, cel mai mult timp. Poate am vrut sa gasesc o scuza pentru faptul ca sunt singura la tot pasul... poate sa ma ascund. Tot ce stiu este ca nu o sa am o familie... cel putin nu una fericita. Nu am sa fiu o sotie buna, nu am fost niciodata o prietena buna, nici ca mama nu o sa fie mai bine. Sa spunem ca personalitatea mea este "disfunctionala", iar chirurgia este cea mai buna alegere. Nu trebuie sa ma implic emotional, e musai sa am sange rece si muuult timp de investit. Cum am spus... mi se potriveste.
Spitalul devine casa ta. Omenii cu care lucrezi in fiecare zi devin familia ta, prietenii tai. Pe acestia ii vezi tata ziua si dupa ce se termina programul tot cu ei te intalnesti. Cu ei te bucuri de cele bune, pe umarul lor plangi, cu ei mananci, chiar si dormi cu ei, in garda, atunci cand mai ramane timp de dormit.
Nimic nu se compara cu stare pe care o ai in sala de operatie... e ceva ce nu pot exprima in cuvinte. Tot ce pot sa zic este ca atunci te simti cel mai aproape de Dumnezeu. Dupa ce iesi din sala te simti implinit, bineinteles daca pacientul este bine. Si daca nu este... tu stii ca ai facut tot ce se putea, ca ai incercat sa ii dai o sansa. Unele lucruri nu depind de tine, asta este cel mai greu de acceptat.
Cel mai dificil moment este acela in care pleci... te izbeste realitatea in fata, parca iti da o palma. Iti aminteste ca viata nu e asa de roz, ca esti singur sau ca nu te asteapta cine ti-ai dorii, ca trebuie sa te duci intr-un loc numit "acasa", un loc pe care tu il simti rece. Si atunci iti vine sa te intorci.

Sa ma trezesc in fiecare dimineata intr-un pat mare si alb, sa nu fiu singura, sa aud marea, sa-mi intre soarele pe fereastra si sa incalzeasca trupurile noastre goale, sa am un pui de om care sa fie doar al meu si pe care sa il cresc intr-o lume buna, normala, linistita.
In copilarie mi-au lipsit copiii... am fost cam singuratica.
Cea mai mare gresala a fost sa renunt la ceea ce vroiam pentru mine, la ceea ce eram. De ce? Pentru ca nu a meritat, mi-a fost greu sa ma regasesc... unele parti le-am pierdut pentru totdeauna.
Linistea mi-o gasesc la mare. Oamenii ma nelinistesc, uneori chiar si cei apropiati.
Cel mai mult ma tem de esec... profesional si sentimental. Imi este frica ca am sa fiu un doctor mediocru... pentru ca am muncit mult si am sacrificat si mai multe. Nu vreau sa fiu singura, sunt dependenta de iubire.
Timpul si experienta mi-au aratat nu trebuie sa am temeri in relatia cu barbatii, daca e sa se termine prost asa se termina, asa ca incerc sa traiesc clipa, fara sa ma gandesc la ce poate merge rau.
I-am facut fericiti pe ai mei cand am intrat la facultate, il fac fericit pe teo cand ii cumpar pufuleti, i-am facut fericiti pe ei prin iubire.
Am fost fericita cand i-am avut pe toti langa mine si era liniste si pace, cand mi-am dat seama ce vreau sa fac cu viata mea, de fiecare data cand am ajuns la mare, am fost fericita in clipele in care am fost iubita si am impartasit iubire. Insa nu am spus-o niciodata, dar am gandit-o.
Sufletul meu are multe petice si gauri, mai toti care au trecut prin viata mea au rupt cate o bucata din el, l-au sfasiat, iar eu am ramas in urma sa il peticesc. Uneori am reusit, chiar daca era o gaura mai mare, alteori a ramas asa... cu gauri. Parintii s-au certat cam mult, prietenii au plecat atunci cand am avut nevoie de ei, unii m-au mintit, el a plecat fara sa spuna de ce!!! Si eu m-am ranit, m-am dezamagit, am renuntat la bucati din mine pentru altii.

Femeia

1. Femeia Virus: Cand te astepti cel mai putin, se instaleaza in apartamentul tau si se face stapana. Daca incerci sa o dezinstalezi, pierzi multe lucruri. Daca nu, o sa pierzi totul.
2. Femeia Internet: Trebuie sa platesti ca sa ai acces la ea.
3. Femeia Server: Intotdeauna e ocupata cand ai nevoie de ea.
4. Femeia Windows: Stii ca are multe defecte, dar nu poti trai fara ea.
5. Femeia Apple Macintosh: Atragatoare, fara cusur, destul de scumpa, dar nu prea compatibila cu altele; doar 5 la suta dintre barbati cunosc placerea de a o avea.
6. Femeia PowerPoint: Ideala pt a o prezenta la petreceri, mese de afaceri, etc.
7. Femeia Excel: Se zice ca stie sa faca multe lucruri, dar tu o folosesti doar pt functia bazica.
8. Femeia Word: Intotdeauna te asteapta cu surprize si nu exista nimeni in lume care sa o inteleaga pe deplin.
9. Femeia DOS: Toti au avut-o o data, dar nimeni n-o mai vrea acum.
10. Femeia Backup: Crezi ca are destul, dar la ora de "sa vedem" ii lipseste ceva...
11. Femeia Scandisk: Stim ca e buna si ca vrea sa ajute, dar in realitate nimeni nu stie ce face.
12. Femeia Screensaver: Nu foloseste la nimic, dar te amuza.
13. Femeia Paintbrush: Toata machiaj si nimic de fond...
14. Femeia Harddisk: Isi aminteste de toate, tot timpul.
15. Femeia End-User: Nu face nimic bine si vesnic te intreaba cate ceva.
16. Femeia e-mail: Din fiecare 10 fraze pe care le zice, 9 sunt tampenii.

Ce ti-ai dori sa se intample pana la sfarsitul zilei?

Am gasit filmuletul asta pe un blog, pe mine m-a impresionat, am urmarit toti oamenii aceia si mi-am dat seama ca raspusul lor a fost in functie de ce le lipsea lor cel mai mult.
Am incercat si eu sa raspund si primul lucru care mi-a venit in minte a fost acesta: vreau sa am toate persoanele dragi mie la un loc, este posibil?

Oamenii din viata noastra..

Pe parcursul vietii intalnim tot soiul de oameni... unii apar pentru cinci minute in peisaj si te fac sa iei decizii ce iti schimba radical viata (poate doar mie mi se intampla asta, pentru ca sunt atat de nechibzuita cateodata), altii sunt alaturi de tine o viata intreaga, dar nu iti influenteaza cu nimic deciziile, ei sunt acolo oricand ai nevoie de cineva care sa iti fie alaturi... si atat, te lasa sa te dai singur cu capul de pereti, nu te avertizeaza de cucuiele ce urmeaza sa le ai.
Mai sunt oamenii aceia pe care incerci sa ii ocolesti cu orice pret, am eu o colega la facultate, ei nu sunt vinovati ca iti sunt antipatici, totul porneste din mintea ta, ideea este ca atunci cand ii vezi te gandesti cum sa faci sa scapi rapid de compania lor.
Alta categorie este aceea a "oamenilor veseli", sunt aceia care te binedispun, te distreaza, pe care ii cauti ori de cate ori ai dispozitia necesara, ei sa afla obligatoriu pe lista invitatiilor de la ziua ta, caci vrei sa se distreze toata lumea.
Exista si tipul "oamenilor blajini" de la care auzi intotdeauna vorbe blande, care te relaxeaza prin felul lor de fi, oameni pe care ii cauti atunci cand ai avut o zi grea sau din contra, una implinita. Alaturi de astfel de persoane vrei sa plangi sau sa te bucuri... de ce?... pentru simplul motiv ca sunt sinceri.
Genul cel mai nesuferit este cel competitiv, cel putin pentru mine, mai ales atunci cand eu sunt in dezavantaj :D. Nu pot sa inteleg de ce trebuie sa faca din absolut orice o competitie, sa te contrazica tot timpul, chiar daca nu au dreptate. Oamenii acestia te streseaza! Unii mai sunt si rautaciosi pe deasupra.
Mai sunt si oamenii pe care iti doresti sa ii ai alaturi tot timpul, la bine si la rau, oamenii care iti sunt devotati si carora le esti devotat. Chiar daca incearca sa te invete uneori, sau te cearta... nu conteaza pentru ca nu exista alt loc din lume in care iti doresti sa fi decat langa ei. Sunt putini la numar... dar exista!
Cam asa am impartit eu oamenii. Am tras linie si zic asa: sa stam alaturi de cei care ne dau curaj, sa ii pastram pe cei care ne asculta, care ne spun o vorba buna si sa ne legam de cei alaturi de care putem fi noi insine. Eu nu mi-am dat seama la timp de asta si am pierdut cativa, pe unii i-am putut recupera pe altii nu, dar ei raman in amintirea noastra, si chiar si asa ne dau forta sa mergem mai departe!